joi, 29 septembrie 2011

PMT Craiova bate drogurile cu psihologia

Poze PMT Craiova bate drogurile cu psihologia



Începând cu luna octombrie 2011, în cadrul Penitenciarului pentru Minori şi Tineri (PMT) din Craiova va funcţiona un centru de incluziune socială adresat persoanelor din detenţie care se declară consumatoare sau foste consumatoare de droguri. În Centrul de incluziune socială organizat la PMT Craiova se estimează că vor beneficia de servicii gratuite de consiliere psihosocială în domeniul adicţiilor peste 150 de persoane în perioada octombrie 2011 - septembrie 2012.
Proiect implementat de Universitatea din Bucureşti
“O parte din aceste persoane vor putea să opteze pentru urmarea unor cursuri de calificare în cadrul penitenciarului, în meserii precum operator IT, muncitori în construcţii, tâmplărie sau agroturism. După terminarea cursurilor, absolvenţii vor beneficia de consiliere, astfel încât la eliberare să se poată angaja pe măsura noilor specializări obţinute.
Acest centru de incluziune socială este parte din proiectul «Consolidarea capacităţii funcţionale din domeniul serviciilor integrate oferite dependenţilor şi foştilor dependenţi de droguri pentru integrare pe piaţa muncii prin acţiuni de dezvoltare a instrumentelor şi metode de lucru inovatoare şi realizarea de programe de formare», program cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013. Proiectul este implementat de Universitatea din Bucureşti în parteneriat cu Asociaţia Promovarea Dreptului la Sănătate, Siveco Romania şi Go Business Solutions.
“Obiectivele principale sunt oferirea de consiliere medicală şi psihosocială pentru persoanele dependente de droguri, dar şi realizarea de consiliere pentru integrarea pe piaţa muncii a foştilor dependenţi de droguri. Proiectul vizează ca, până în luna septembrie 2012, să ofere consiliere specializată în toată România, prin intermediul a cinci centre de incluziune socială regionale şi a unui centru similar din Bucureşti, pentru peste 1.200 de persoane afectate de consumul de droguri şi să ofere formare profesională pentru 400 dintre acestea”.
Proiectul vizează în special o categorie socială supusă unei excluziuni sociale critice: consumatorii sau foştii consumatori de droguri care ies din sistemul penitenciar şi care încearcă să se reintegreze pe piaţa muncii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu